De "Prima evadare" auzisem cu aproximativ o luna inainte. Cu trei saptamani inainte de a incepe, am mai primit si de la Dragos un mail. in care imii spunea de acest maraton. Asa ca am pus lucrurile in miscare. Am intrebat in dreapta si in stanga cine mai merge si cu doua saptamani inainte eram 6. Intro zi, cand eram la munca, vorbeam cu Dan de eveniment si mai in gluma mai in serios l-am intrebat pe sefu'(n+1) daca nu sponsorizeaza firma participarea la maraton. Cred ca era intro miercuri sau joi. Sefu a zis sa fac un mail cu ce avem nevoie si o aproximare cu suma de care ar fi nevoie pentru un participant. Booon!!! am facut un calcul rapid : inscriere+tricouri+bauturi, energizante - si mi-a iesit cam 120 ron de persoana. Sefu a trimis mail la sediul firmei, la "BIG BOSS" si surpiza ! luni am primit raspunsul : ne sposorizeaza !!! 150 ron de pers ! si sponsorizeaza 6 persoane ! SUPER !!!Marti am primit banii de la firma, cash, 900 ron. In aceiasi zi am fost si am cumparat tricouri, le-am inscriptionat, am cumparat bauturi energizante. Sambata am mai cumparat ceva sucuri si batoane din banii ramasi, dupa care am facut inscrierea la maraton pentru 7 persoane ! In final ne stransesem 7, asa ca am impartit suma din sponsorizare la 7 (erau suficienti bani).
A venit si ziua "primei evadari", 10 Mai anul de gratie 2009 !
"Asistemarii" inainte de start !
Sa facem si prezentarile, incepem cu singura prezenta feminina din echipa :
Teo
Dan zis si "Zen" :)
John, care a avut placerea de a-si sarbatori ziua de nastere,10 mai, participand la "prima evadare"
Bazac zis si "Bazac" ? :)
Marius zis si "nasu", cind inca mai putea sa stea pe partea dorsala :)
Dragos zis si "junioru"
Cristi zis "adica IO buey" :)
coloana aliniata la START, noi eram printre ultimii din coloana
A venit si ziua "primei evadari", 10 Mai anul de gratie 2009 !
"Asistemarii" inainte de start !
Teo
Marius zis si "nasu", cind inca mai putea sa stea pe partea dorsala :)cateva poze din timpul cursei
Teo spre linia de SOSIRE ! inca un pic ! hai TEO ! era asteptata de toata echipa in aplauze si incurajari !
Si poza "asistemarilor" la linia de sosire.
Dupa terminarea cursei a fost premierea ( in interiorul complexului Astoria), extragerea de premii din partea sponsorilor, mancare din partea sponsorilor(FruFru) si odihna, la umbra, pe iarba, pana la venirea autobuzelor si TIR-ului pentru biciclete, pentru intoarcearea Bucuresti, au fost puse la dispozitie de organizatori.
La odihna
asa ca a inceput joaca
LA MULTI ANI ! SA NE TRAIESTI SANATOS, VOINIC SI CU COPII MULTI !!!
Spre Bucuresti sa mers in coloana, 2 autobuze-tir_ul-autobuz.
Tir-ul cu biciclete
acum le caram si noi pe ele. ce mandre stau :)
ce sa mai zic? In primul rand FELICITARI ! organizatorilor, stiu ca au muncit foarte mult pentru eveniment, io a trebuit sa ma ocup de organizare pentru 7 persoane si mi sa parut obositor.
Mai jos un colaj din ce am filmat, cu noua mea camera.Nu a iesit cum as fi vrut, dar tinand cont ca era prima filmare e acceptabil. Trebuie sa gasesc unghiul optim la care trebuie sa o prind pe casca.
I-am rugat, pe coechipierii mei, sa scrie fiecare cateva impresii despre
maraton :
Dan zis si "Zen" sau Relu ( de la cazane) :) zice asa:
" Ora 7.
Dimineata.
Suna la usa… deschid… ‘mneatza, nashule! Gata de concurs?
“Hm... gata...”
Hai sa mancam ceva... de baut a luat Ciprian... hai sa mergem... a, stai asa!... ia de-aici niste motorina, e rece, de la frigider, bea, bea, ca are vitamine... ho, da si mie! Hai, ia bicla si hai sa mergem! Pe care o vrei? Pe-asta cu saua tare sau pe-asta cu saua foarte tare? Bine, te hotarasti tu pe drum!
Ajungem la Baneasa.
Neatza, baietzi! Este bine? Aha, da-mi si batoanele si apa... hai sa facem niste poze... un drum scurt la toaleta... hai sa plecam de la coada ca avem timp sa-i depasim!
Start!
Bafta, sa ajungem cu bine!
Da-i, da-i, da-i, nashule, da-i, da-i mereu Baz! Oaaa, ce frumos, frumos traseu prin padurea asta, sper sa fie asa tot drumul! Ce, am ajuns la Otopeni? Uite aeroportul! Bine, merge? Da-i mereu! Oa, sper sa-mi reziste bicicleta la trepidatiile din camp! In sfarsit, putin asfalt! Ce palat e asta, bre? A, uite aici ne dau apa si lamaie! Hai sa nu stam mult! Nashule, da-i bice inainte, ca vin si eu cu baietii! Da-i pedale!... Ha, nashule, te-am ajuns, ma duc mai incolo si te-astept! Pedale, baieti, dati pedale ca va fac poza! Vin si eu imediat!
Imediat ii ajung... trec movila de balegar... drum drept... da ‘nainte! Ma’, da’ de ce se intoarce ghidonul asa greu? Nu cumva?... Futu-i, ba da, am pana! Ai, ai! Repede... scot roata... bine ca am camera de schimb... a, shit!... e valva prea scurta ca am janta dubla... si n-am nici petice... “Te ajut cu ceva?”... Oa, John, bine ai venit... am luat un ghimpe... ai niste petice ?... multumesc foarte mult!... nu ma astepta, daca patesti tu ceva te ajung din urma!... uf, sper sa tina!... da-i bice... trebuie sa-i ajung din urma, stiu ca pot... da-i ‘nainte... da-i mereu... bai, da’ e cam pustiu pe aici, de ceva timp n-am mai vazut marcaj... uite ca vin douazeci dupa mine... ma intorc... “Fratilor, eu ma intorc la primul marcaj, cred ca am gresit dumul”... asa e... l-am gresit... strig: ”Baaaa, inapoi baaaa, ca traseul e pe-aici, inapoi!”... treaba lor... hai, hai ca pot!... nashule, pazea ca vin!... uite-o pe Teo... ce s-a intamplat... strangem roata si se rezolva... stai sa-ti fac o poza... hai ca poti, da-i ‘nainte, daca patesti ceva dai telefon... hai, hai ca pot, pazea ca vin!... uite punctul de alimentare... nu stau, urc dealul, peste calea ferata... ma opresc putin la umbra... inghit deodata o banana si un bidon cu apa... storc bidonul, il arunc in rucsac... urlu fioros... mai jos niste francezi... belesc ochii la tricoul meu... trec pa langa ei ca vantu’... ooo, mai incet ca e vale... sa nu ma fac de ras... ma beleste nevasta-mea daca-i stric bicicleta... da-i mereu... salut, John, merge?... sa nu te superi, dar o iau inainte, ne vedem la sosire... da-i, da-i... aha, cred ca e ultimul camp... nashule, cred c-ai ajuns... ah, futu-i, iar am gresit treseul... ma intorc... strig: “Inapoi, baaa, inapoi, prin padure!”... serpentine... oi... frumos... de douazeci de kilometri nu m-a intrecut nimeni... mai intrec doi... mai intrec o fata, ii zic “Da-i mereu, da-i mereu!”...nu-ntelege, e straina... zambesc, dau pedale... o poiana, calea ferata, ajung la sosea... intreb observatorul “Cat mai e?”... cincisutedemetriii... ma uit in spate...sa nu fiu depasit sa ma fac de ras...e ok, nu vine nimeni... schimb pozitia... infoi penele... scot limba... ma fac vultur... o suta de metri... hai, Dan!...zece metri... hai Relu!... franez in ultimul moment!... 4 ore... Oaaa, super!
Am ajuns la sosire!
Asteptam si pe ceilalti... poze... poze de grup... mici... bere... paste... soare... frumos!
M-am intors pe DN1, m-as fi plictisit cu autocarul!
Eram in pat la ora 7!
Felicitari coechipierilor, felicitari organizatorilor!
Sa traiesti, nashule! Si la urmatoarea evadare sa-ti iei bicicleta ta, da? "
Dragos zis si 'junioru' zice asa:
" impresii:
1. organizare: concursul a fost destul de bine organizat: marcajul traseului, punctele intermediare, insa nu mi-au convenit urmatoarele: echipajul tehnic care patrula cu atv-ul pe traseu era f slab echipat ( nu aveau nici macar pompa si petice, insa bine ca au avut un patent), startul dat mai cu intirziere, organizare de la plecare de la complex Astoria, unde s-a cam stat degeaba minute bune.
2. desfasurare: concurenti de toate nivelurile, inbucurator numarul mare de participanti
3. f binevenit ajutorul financiar din partea sponsorului , io unul chiar am simtit ca si-au facut treaba bauturile energizante asigurate de Assystem, si inca o chestie , tricourile au avut si ele un aport la psihic, eram cu totii un team si trebuia sa te tii dupa ceilalti. "
Marius zis si "Nasu" zice si el:
"Titlu: Scrisoare a unui Captivus Citadinus catre un alt Captivus Citadinus, "Prima evadare ... a fost si la propriu si la figurat cea mai serioasa, interesanta, palpitanta si nu mai stiu cum, evadare pe care am trait-o anu asta. Initial, cand am auzit de aceasta incercare, de la Dan, stii tu, vecinu de la mezanin, nu m-a interesat prea tare. De ce? Pai ma asteptam sa merem la mare si nu prin padure cu biclozaurul. Oricum dupa insistente, sponsori, spirit de turma, ganduri la adrenalina si poate si un pic de mostenire genetica preistorica m-am hotarat ca e cazu sa evadez, ce-i drept temporar, din urbea aglomerata, prafuita pe care, nu-i asa, o iubim cu totii. Astfel, daca ai fi trecut Duminica dimineata la ora 7 trecute fix, prin fata complexului, deja traditional ultraaglomerat, care are la intrare o teapa de vreo 10 metri cu valoare comerciala si nu istorica, cum ne-ar placea noua, m-ai fi putut vedea calarind o fieratanie cauciucata la extremitati cu nume generic de bicicleta si daca m-ai fi intrebat ce-i cu ceaunu acela de pe cap ti-as fi raspuns ca-l folosesc ca scut impotriva monstrilor patru, octo sau ... pezi care te afuma in fiecare zi, ca si cum o conspiratie generala, inconstienta ar vrea sa te conserve, poate chiar sa te mumifice ca sa devii cel putin un exemplu didactic pt generatiile cele mai viitoare. Dragul meu coleg iata, acum cand iti scriu aceste randuri, gasesc inca un nou rezon pt acea evadare la al carei punct de plecare am ajuns cu mult inainte ca praful de pusca sa se aprinda in acel spatiu stramt si sa trimita ecouri de libertate inspre evadati. Odata ajuns acolo am fost izbit de o mare de ceaune ce se intindea pe vreo cateva sute de metri si primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca dorinta mea de a ajunge primul la km 0 isi are o justificare colectiva; ma gandeam ca poate in seara de dinaintea evadarii, chiar si in somn, toti cei de acolo s-au intalnit pt a pune la cale o competitie inaintea competitiei. Motorul sangvin aproape ca o luase razna inainte sa ajung acolo, dar gandul despre care ti-am spus il aduse la relanti, de aceea cred ca varianta evadarii colective te-ar putea atrage si pe tine, cel care pana acum incercai doar evadari individuale, egoiste incarcate de materiale digerabile, neregenerabile, poluabile, somnabulabile, etceterabile. Oricum, iata ca valul evadatilor se pune in miscare dupa ce un difuzor imens, lesinat intr-o patrupeda turtita de-un iceberg, anunta cu voiosie traseul plin de angoase pe care cei prezenti trebuie sa-l parcurga, dar nu inainte de a sufla intr-un tub cu gust de vanilie de unica folosinta pentru a masura impotenta pulmonara, lucru care a generat adevarate paradoxuri, facandu-i pe cei care aveau valori inadmisibile sa ajunga printre primii spre disperarea celor care cica ar fi trait doar in copac. Contradictii neimpozabile, la fel ca si drumul pe care aveam sa-l strabatem de la A la Z. Sa nu crezi ca a fost usor, dimpotriva a fost extenunat, cel putin pentru mine, dar a generat o bucurie lucida cand am ajuns la final, nu numai pentru faptul ca am reusit sa-l strabat ci si pentru unele locuri prin care am trecut, care pentru unii din noi ar parea terra exotica, avand in vedere faptul ca aerul din padurea extraurbana in care se simt adieri petaliferice sau cel din campul de rapitoare este indexat in alveole cu aceeasi viteza cu care tu distingi culorile focului pe care-l faci atunci cand te supui somatiei intestinale, din evadarile metaperiferice si metalizierice de-a lungul vaii colectoare de nereciclabile comentarii. Sincer, iti intuiesc intrebarea sau poate o simt pt ca si eu as face la fel daca as fi il locul tau si as primi o scrisoare asemanatoare de la tine: cum este posibil asa ceva? Nu stiu nici eu. Nu as putea spune a fost prima oara cand am trecut printr-o padure, dar pot spune ca a fost prima evadare cu acesta aratare, o adevarata fantoma in urbea noastra, si care in mod neasteptat nu consuma nimic, dimpotriva te lasa pe tine sa arzi acel surplus acumulat de peregrinarile tale prin padurea urbeica alaturi de infometata-ti patrupeda. Grilajele suspendate pe care iti sprijini intinderea musculara, pun in miscare un mecanism destul de simplu ce determina o contractie regulata a unor polimeri care isi imping tot timpul vecinii la orizontala pt ai face pregatiti de un nou atac asupra rugozitatii suprafetei pe care sunt fortati sa o strbata, nu din complezenta ci dintr-o inertie autoindusa. Aceste apasari s-au facut atat independent cat si in tandem, initiativa apreciata de organizatori si chiar premiata. Recunosc ca am asistat si eu pt. o bucata din acel inevitabil, pentru unii relativ insesizabil traseu, la orchestrarea dinamica a acelui tandem, care pentru unii localnici din satele traversate de puhoi, a fost o adevarata delectare oculolinguala de natura sa-i faca pe cei doi sa creada ca i-ar putea intrece pe mult prea iscusitii evadati care ajunsesera la final inainte ca eu sa fi calcat linia de inceput sau cu mult iniante ca patrupedele sa arda ultima picatura precabriana in fata hotelului de la marginea lacului S. Draga prietene trebuie sa inchei aci, deoarece citesc pe acest translucid ecran ca nu-mi mai incap cuvintele, dar o sa revin cu o noua scrisoare despre finalul acestei prime evadari. Cu respect din Citadonia al tau prieten,P. T."
Teo zice :
"Angry Manny ne-a provocat să croşetăm un jurnal prietenos de simţăminte legate maratonul de duminică. Aşa că mă supun... un ochi pe faţă, unul pe dos...
Nu ştiu niciodată cum să încep – plonjez acrobatic fix în secundele de dinaintea începutului: bătăi de inimă amestecate cu o bucurie şi o emoţie la fel de bubuitoare. Am pornit zâmbitori şi senini, hotărâţi să rămânem cu privirile agăţate de rucsacul lui Ciprian. Mărturisesc că nu sunt o iubitoare de mulţime, iar nevoia de distanţă s-a accentuat pe măsură ce drumul s-a îngustat, iar tovarăşii biciclişti s-au apropiat. Din motive de traffic jam am rămas în urmă ş-am pierdut din ochi rucsacul mai sus amintit. Mi-am zis că o să recuperez pe parcurs, dar ce să spun... „am fost furată de peisaj″ şi ne-am reîntâlnit abia la sfârşit. Am mers încet pe anumite porţiuni – fie pentru că voiam pur şi simplu să văd şi să miros pădurea şi să dilatez la infinit senzaţia aceea de libertate, fie pentru că m-am codit să aleg pe ce parte să depăşesc. Mi-au plăcut coborâşurile abrupte şi urcuşurile bruşte, scurte şi de asemenea porţiunile înguste mărginite ameninţător de şleaurile cu noroi. Pe care, da, le-am testat din plin cu partea dreaptă – şi eu, şi bicla. Şi cum n-am reuşit din primele încercări să-mi scot piciorul din mocirlă, am mai zăbovit puţin în groapă cu aceeaşi senzaţie de plăcere, spre deliciul trecătorilor. După ce-am reuşit să mă extrag am constat cu nemulţumire că Ivan(aka bicla) a devenit încăpăţânat ca un catâr: nu mai voia să pornească. Eu mă uitam la el, el la mine... n-ajungeam la nicio concluzie. Noroc cu Dan(Mulţam, încă o dată!) care mi-a strâns nu ştiu ce piuliţă, a pus roata din spate pe calea cea bună şi m-a reintrodus în sistemul de circulaţie. Buuuuun, cu toată viteza înainte! Şi cum mergeam ca vântul(de vară, să spunem) şi ca gândul(unui bătrân) şi mă gândeam depăşind că mă apropii de băieţi, iaca o rădăcină îmi spulberă visele de preamărire: am zburat la propriu, eu în dreapta, cu capul şi mâinile înainte, iar Ivan în stânga(nu mai ştiu exact cum). Am aterizat rapid şi pot să vă spun doar atât: a fost frumos!( Mulţumesc pe această cale şi rădăcinii cu pricina) Pe ultimii 5 kilometri am fost doar eu în părticica aia de pădure – cei din faţă o luaseră la goană spre sosire, iar cei care veneau din urmă au luat-o spre şosea – şi începusem să mă gândesc că m-am rătăcit definitiv, că drumul meu merge la infinit şi tot aşa...
Am trecut de-o cale ferată ca-n zona lui Tarkovski şi-o tipă energică mi-a strigat agitând un steguleţ „Bravo, ai reuşit! Mai ai 55 de metripe asfalt la stânga!″. Şi cum m-apropiam pleoştită şi ruşinată şi cu capul între umeri de năcaz( c-ajunsesem în ultimul val), îi aud pe oamenii mei(Vasile, Ciprian, Georgică, Dragoş, Dan, Naşu, Bazac ) cum îmi strigă numele, fluieră şi mă încurajează aşa cu doar ei ştiu! Săru´mâna băieţi! A fost mişto să fac echipă cu voi...
Plecăciuni, nu în ultimul rând, în faţa domnilor de la Assystem, mulţumită cărora am venit cu inima uşoară, înveşmântaţi în tricouri faine şi asemenea(care chiar ne-au făcut să arătăm ca o echipă) şi energizaţi cu tot felul de licori... E drept acum că şi Ciprian a administrat impecabil capitalul şi a organizat toate cele cum se cuvine..."
Bazac zice :
In primul rand vreau sa-i multumesc lu’ Ciupe pentru ca m-a convins sa vin la cross si bicicletei mele ca m-a dus si ma condus si nu m-a accidentat. Totusi vreau sa-i reprosez lu’ Ciupe si celorlalti concureti, care au ajuns inaintea mea, ca au trisat. Alta explicatie, ca au ajuns inaintea mea, nu exista.A fost frumos, pacat ca s-a terminat. NOOOT. Inca un kilometru si lesinam p’acolo…Mi-a placut, totusi am ramas cu un gust amar ca nu am castigat. "
John zice si el :
"Nu intru in detalii legate de cum am aflat de maraton, cum ne-am organizat pentru ca toate astea le stiti de laCiprian, omul care s-a ocupat de tot. Noi, doar am venit si am participat. Asa ca trebuie sa-i multumim lui.Imbucurator e faptul ca s-au inscris foarte multi, de la copii de 11-12 ani pana la oameni trecuti de 50 de ani (eu am vazut cel putin doua persoane din ambele categorii), de unde se observa interesul din ce in ce mai mare pentru mersul pe doua roti.Eu am fost destul de increzator ca voi face o treaba buna la acest maraton, dar s-a observat, din pacate pentru mine, ca varsta, lipsa de antrenament, tigarile, berile si alte lucruri si-au spus cuvantul. Oricum am reusit sa termin in timpul rezervat acestei curse.Traseul a avut de toate, noroi, gropi, drum forestier, poteci inguste, urzici, crengi peste capatana si putin asfalt. Nu a lipsit nici caldura, care ne-a cam stos pe portiunile unde nu era padure. Mie mi-a placut foarte mult traseul, in ciuda multor comentarii auzite pe traseu, de la diversi participanti, cum ca ar fi fost un traseu nasol, plin de gropi, drum rau etc. Pai ce voiau? E maraton mountain bike fratilor!!! Pe cei cu semicursiere si cursiere ii inteleg sa comenteze, dar stiau la ce sa se astepte asa ca imi pare rau pentru ei.Trebuie sa mentionez aici si cateva premiere pentru mine:Am fost pentru prima oara sponsorizat. Multumim firmei Assystem .Prima oara cand am fost dotat cu mancare si bautura, sa zic asa specifica oamenilor care depun efort (sucuri nu stiu de care, cu nu stiu ce proprietati, batoane energizante de nu stiu ce fel etc.)Prima oara cand fac un traseu mai lung si nu am fumat nici o tigara, si nici nu am simtit nevoia.Prima oara de cand o am pe Agripina (si o am de ceva vreme) cand m-a cam anuntat, subtil, ca trebuie sa mai schimb ceva si la ea:)In concluzie, maratonul a fost un succes din toate punctele de vedere. Sa speram ca vor umra si altele. "Draq zice doar atata :
"m-am simtit super si astept urmatoarea evadare"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu